
Despre posibilul duel dintre Aberdeen și FCSB și-a exprimat un punct de vedere și Ionuț Badea (49 de ani).
Analistul Digi Sport a urmărit prestația celor de la Aberdeen și este convins că FCSB, dacă va avea ocazia, nu va avea deloc viață ușoară în ”dubla” din play-off-ul Europa League.
”Celtic a câștigat cu 2-0, e adevărat, dar au fost goluri superbe, greu de parat. Dar (n.r. – Aberdeen) este o echipă care atacă cu mulți jucători.
Prefer să nu adorm în picioare și să fiu în realitate și să știu că e 3-2 pentru mine, la FCSB mă refer, și să rezolve calificarea la Pristina.
Revenind la Aberdeen, este o echipă foarte bine pregătită fizic, cu putere individuală și forță și nu o văd așa mare favorită pe FCSB.
Poate că e mai bine pentru FCSB să fie outsider în dubla asta”, a spus Badea, prezent în studioul emisiunii Fotbal European.
Aberdeen a fost învinsă acasă de Celtic, scor 0-2, la capătul unui meci dominat de oaspeți.
Cele două goluri ale lui Celtic în poarta lui Aberdeen au fost marcate de Benjamin Nygren (minutul 27) și Reo Hatate (minutul 66).
Posibila adversară a celor de la FCSB din play-off-ul UEL nu a avut deloc o prestație bună în fața multiplei campioane a Scoției: raportul șuturilor expediate spre poarta adversă a fost de 13-6 în favoarea lui Celtic (4-2 la cele cadrate pe poartă).
De asemenea, Celtic a avut o posesie ”zdrobitoare” în fața celor de la Aberdeen: 72% – 28%.
Pentru Aberdeen, eșecul cu Celtic este al doilea consecutiv, după ce a pierdut și în prima etapă a campionatului, scor 0-2, pe terenul celor de la Hearts.
Leave a Reply