Bombă în Liga 1! Universitatea Craiova dă lovitura la ultima oră cu un transfer neașteptat care va lăsa fanii fără cuvinte…

Universitatea Craiova a luptat la titlu, în sezonul trecut, până în ultima etapă. Oltenii au jucat cu trofeul pe masă, pe propriul teren, însă au cedat în faţa celor de la CFR Cluj, care şi-au trecut în palmares al treilea titlu consecutiv în Liga I.

Astfel, dezamăgirea la Universitatea Craiova a fost mare, ultimul campionat fiind câştigat în 1991. Însă oltenii au acumulat experienţă, şi-au întărit lotul cu trei transferuri importante, Marius Constantin, Paul Papp şi Alexandru Tudorie, iar acum speră să obţină titlul aşteptat de 30 de ani.

Acum, după startul perfect din noul sezon, Universitatea Craiova vrea să-şi întărească şi apărarea şi să-i aducă un rival pe măsură lui Mirko Pigliacelli. Conform gsp.ro, oficialii oltenilor au bătut palma cu reprezentanţii lui Gaz Metan Mediaş, iar Răzvan Pleşca urmează să se alăture lotului pregătit de Cristiano Bergodi.

Jucător cu mare experienţă în Liga I, portarul de 37 de ani vine liber de contract la Universitatea Craiova, iar oltenii îl vor da la schimb pe Laurenţiu Popescu, un portar de 23 de ani crescut la Şcoala de Fotbal a lui Gică Popescu.

Cele două cluburi au bătut palma, jucătorul şi-a dat acordul de a merge la Craiova. Răzvan Pleşca urmează să semneze contractul şi să intre în programul Universităţii” , susţin sursele gsp.ro.

În plus, tot pentru sursa citată, Răzvan Pleşca a recunoscut că este în discuţii avansate cu oficialii Universităţii Craiova: “Urmează să se mai pună câteva detalii la punct şi să se facă transferul. Eu nu am impresar, deci n-o să mai fie nicio problemă din acest punct de vedere. Mă bucur de interesul Universităţii Craiova”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*